Vaslui, RO

24.31°C
Clear Sky
Wednesday
16.72°C / 22.89°C
Thursday
15.82°C / 25.78°C

Povestea lui Ovidiu Manole, eroul din poarta Hușanei Huși

Povestea lui Ovidiu Manole, eroul din poarta Hușanei Huși

Hușenii vorbesc la superlativ când vine vorba despre cel care apără poarta echipei de suflet, Hușana.

De trei etape reușește să închidă bine poarta, contribuind la calificarea formației hușene în play-off, dar și la primul punct obținut în fața liderului, Dante Botoșani, în această fază a ligii 3.

Este vorba despre Ovidiu Manole. Un timid în afara terenului, dar un leu atunci când e pe gazon.

În curând va schimba prefixul, fiind născut pe 21 iunie 2002, și visează frumos. Vrea să ajungă cu Hușana în liga secundă.

”Visez la o promovare în liga a doua încă din acest sezon. Ar fi ceva senzațional! Este foarte greu, dar nu imposibil”, spune Ovidiu, care practică fotbalul încă de la vârsta de 8 ani:

”Primele mele antrenamente au fost sub comanda domnului antrenor Dumitru Cristian, tatăl lui Alex Dumitru, fundaș la echipa noastră, care și în prezent antrenează grupe de copii în cadrul acestui club”.

Ovidiu Manole își aduce aminte și de ziua când a pășit prima oară pe terenul de fotbal din Huși.

manole1

”Când am început fotbalul aveam destul de multe kilograme în plus, iar postul de portar era singurul care mi se potrivea. Plăcerea pentru acest post a venit pe parcurs”, povestește numărul 1 din poarta Hușanei.

Ovidiu este considerat un erou la Huși, însă acesta suține că termenul este exagerat.

”Consider că acest termen de erou este exagerat. Pot spune că am avut prestații solide în aceste ultime trei meciuri și sunt fericit că echipa se află în momentul de față pe o pantă ascendentă”, a completat Manole.

manole4

Recunoaște că în România portarii sunt la mare căutare, fiind tot mai puțini tineri care aleg acest post.

”Cred că în România majoritatea cluburilor neglijează într-o oarecare măsură postul de portar, mai ales la nivel de copii și juniori, unde după părerea mea antrenamentele specifice pentru portari sunt esențiale”, a spus portarul hușean.

Ovidiu îi sfătuiește pe tineri să creadă în vise, iar cea mai mare pasiune a sa e timpul petrecut alături de oameni de calitate.

”Copiilor le spun să creadă în șansa lor, indiferent de obstacolele pe care le întâmpină. Le mulțumesc fanilor, în numele întregii echipe, pentru eforturile depuse. Fără sprijinul lor cred că atmosfera din vestiar ar fi fost groaznică și le suntem recunoscători”, a conchis portarul Manole, care este convins că fotbalul îi poate asigura viitorul, doar că ”până atunci mai e mult de muncă”.

manole3

Image