Crosul Prieteniei România–India, desfășurat la Bârlad, a reunit aproximativ 60 de participanți de toate vârstele și din diverse medii profesionale, într-un eveniment dedicat promovării sportului, mișcării și relațiilor de prietenie dintre cele două țări.
Un invitat special al competiției a fost Excelența Sa Dr. Manoj Kumar Mohapatra, ambasadorul Indiei în România, care nu s-a limitat la rolul de susținător al evenimentului, ci a participat efectiv la cros, parcurgând traseul alături de ceilalți concurenți.
Diplomatul indian a contribuit și financiar la organizarea competiției, susținând astfel inițiativa de promovare a unui stil de viață activ și a colaborării dintre comunitățile din România și India.
Desfășurat sub sloganul „Prietenie fără granițe. Sănătate prin mișcare”, crosul a reprezentat o ocazie de a celebra prin sport apropierea dintre cele două țări, Bârladul adăugând astfel o nouă dimensiune colaborării cu partenerii indieni.
Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv Municipal Bârlad, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Bârlad și Ambasada Indiei în România.

