Vaslui, RO

12.86°C
Overcast Clouds
Thursday
9.89°C / 17.96°C
Friday
11.26°C / 19.12°C
Saturday
9.67°C / 18.68°C

Bârladul are reprezentare la Europenele de gimnastică!

Bârladul are reprezentare la Europenele de gimnastică!

Bârlădeanca Daniela Trică va participat, între 17 – 20 decembrie, la cea de-a 33-a ediție a Campionatului European de Gimnastică Artistică pentru Junioare și Senioare, ce va avea loc la Mersin, Turcia.

Sportiva a ajuns în curtea lui Dinamo, însă a fost formată la CSȘ Bârlad, unde a fost legitimată până la începutul lui noiembrie.

Daniela, care a împlinit vârsta de 16 ani, practică gimnastica artistică încă de la vârsta de 4 ani și, până acum, a obținut numeroase titluri naționale la individual, cu echipa și pe aparate și alte zeci de medalii de argint și bronz.

De aproape patru ani, este inclusă în lotul național ce se antrenează la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Senioarelor Deva (județul Hunedoara), după ce, anterior, aproape un an și jumătate, s-a antrenat la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Junioarelor Onești (județul Bacău).

Sportiva, care și-a început cariera în cadrul secției de gimnastică a CSS Bârlad, sub îndrumarea profesorilor Ana Maria și Liviu Iordache, a făcut pasul la Seniorat, după ce, în vară, a împlinit 16 ani.

Trebuie spus că aceasta nu e prima sa participare la o competiție internațională. În iulie 2018, Daniela Trică a participat împreună cu bârlădeanca Laura Iacob la Concursul internațional amical pe echipe România – Israel, desfășurat la Izvorani, județul Ilfov, iar în august 2018, cele două gimnaste au concurat la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică din Glasgow, Scoția.

În iunie 2019, Daniela Trică a luat parte la Cupa Internațională de Gimnastică Artistică „The 2019 Flanders International Team Challenge”, de la Ghent, Belgia, unde a cucerit medalia de aur cu echipa de junioare a României și pe cea de argint cu echipa mixtă. În aceeași lună, a făcut parte din lotul României care a participat la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică pentru Juniori din Györ, Ungaria.

Inițial, Campionatul European era programat a se desfășura în capitala Azerbaijanului, Baku, însă, pe ultima sută de metri, oficialii Federației Europene de Gimnastică (FEG) au decis mutarea în Turcia.

În total, vor participa 90 de sportive cu vârsta cuprinsă între 14 – 31 ani din 15 țări (Ucraina, Lituania, România, Slovacia, Ungaria, Austria, Turcia, Israel, Cehia, Bulgaria, Luxemburg, Azerbaijan, Letonia, Slovenia și Croația).

În prima zi (17 decembrie), vor avea loc calificările la senioare, iar în a doua zi – concursul junioarelor (individual compus și pe echipe) și premierea lor.

În cea de-a treia zi, se va desfășura finala pe echipe la senioare, urmată de premiere, iar în ultima zi – finalele pe aparate la junioare și senioare, urmate de premiere.

România și-a anunțat participarea cu echipe la ambele categorii (junioare și senioare), în total fiind deplasare la Mersin cu 11 sportive. Alături de bârlădeancă, din lotul de senioare mai fac parte Larisa Iordache (24 ani – medaliată olimpică, mondială și multiplă campioană europeană), Antonia Duță (16 ani), Maria Holbură (20 ani), Silvia Sfiringu (16 ani) și Ioana Stănciulescu (16 ani).

danielatrica

Image