Vlad Rusu, portarul echipei de handbal CSM Vaslui, a spus adio burlăciei într-un moment special al vieții sale. Goalkeeperul vasluian și aleasa inimii sale, Anca Maria Maxim, și-au oficializat relația în cadrul unei nunți de poveste, organizată într-un local din Bacău, orașul natal al portarului.
La eveniment au fost prezenți colegi de echipă, prieteni, familie și nume importante din lumea handbalului românesc, care au sărbătorit alături de cei doi începutul unui nou capitol.
„Astăzi nu a fost cel mai mare meci al lor. A fost cea mai importantă partidă a lor. Au jucat nenumărate jocuri. Astăzi, au ales pentru totdeauna”, au transmis apropiații mirilor.
Atmosfera a fost una de basm, iar organizarea evenimentului a respectat fiecare detaliu, de la decor până la momentele speciale ale serii. Familia le-a transmis celor doi tineri căsătoriți un mesaj emoționant:
„Să aveți o căsnicie binecuvântată, plină de iubire, respect, înțelegere și sănătate. Să vă fiți mereu alături unul altuia, să treceți împreună peste orice încercare și să vă bucurați de fiecare clipă petrecută împreună. Să vă păstrați mereu dragostea și zâmbetul din ziua nunții și să aveți parte de o viață lungă și fericită”.
Pentru Vlad Rusu, perioada traversată este una excelentă și pe plan sportiv. Portarul a avut un sezon remarcabil în tricoul CSM Vaslui, fiind desemnat cel mai bun goalkeeper din Liga Zimbrilor.
După performanțele de pe teren, Vlad a bifat acum și cel mai important succes din viața personală: începutul unei povești de familie alături de Anca Maria.

