La meciul cu Steaua, contând pentru etapa a 2-a a Ligii Zimbrilor, CSM Vaslui va evola într-un nou echipament de joc.
Acesta are un design personalizat, care prezintă motive tradiționale din județul Vaslui, dar și o identitate specială pentru comunitatea noastră, având în prim plan Căciula Dorobanțului de la Palatul administrativ și pe Ștefan cel Mare, călare pe cal, după statuia ecvestră de la Podul Înalt!
”Noul tricou a fost creat de un vasluian! Mulțumim, Aciduțz Andrei!”, au spus reprezentanții CSM Vaslui.
Echipamentul sportiv este marcă Kempa, partenerul tehnic al CSM Vaslui.
Un asemenea echipament va avea și echipa a doua a Vasluiului, care evoluează în Divizia A.