Vaslui, RO

3.25°C
Clear Sky
Tuesday
2.8°C / 7.84°C
Wednesday
2.58°C / 7.97°C

CSM Vaslui-Steaua, duminică, ora 18.00/ ”Ne dorim o sală plină!”

CSM Vaslui-Steaua, duminică, ora 18.00/ ”Ne dorim o sală plină!”

Antrenorul Gabriel Armanu își dorește o sală plină la meciul cu Steaua, care să susțină echipa vasluiană în perspectiva obținerii unui rezultat pozitiv.

Tehnicianul a mai precizat că a pregătit meciul cu mare atenție și speră ca la final să se bucure de primul rezultat pozitiv din actualul sezon.

Acesta face apel la fani să vină în număr mare și împreună să se bucure de realizările formației vasluiene.

”E primul joc acasă din cele prime patru partide grele pe care ni le-au hărăzit la tragerea la sorți. Este un meci pe care sper să-l jucăm cu sala plină, în fața publicului efervescent din Vaslui, care să ne sprijine și să ne susțină în toate momentele meciului. Pregătim toate meciurile pentru a le câștiga. Acum să vedem dacă suntem bine motivați, însă de fapt trebuie să fim bine motivați și să ne luptăm pentru fiecare minge ca la sfârșit victoria să ne aparțină. Le transmitem suporterilor să fie al 8-lea jucător, al 9-lea, al 10-lea, câți jucători ne trebuie, pentru a ne sprijini și atunci când facem lucruri bune, dar și atunci când mai greșim, iar la final să strigăm împreună Hai, CSM Vaslui!”, a precizat Gabriel Armanu.

Partida dintre CSM Vaslui și Steaua se dispută duminică, 5 septembrie, de la ora 18.00, și va fi arbitrată de cuplul constănțean Mihai Moldoveanu și Adrian Georgescu, observator din partea FRH fiind gălățeanul Adrian Dima.

 

Image