Liceul cu Program Sportiv Vaslui confirmă încă o dată valoarea școlii vasluiene de handbal. Paul Ilieș și Vlad Toșu, componenți ai echipei de Juniori 2 pregătite de profesorul Sebastian Hagiu, au fost convocați la lotul național U17 al României pentru Campionatul European de Beach Handball, competiție care se desfășoară în perioada 1-5 iulie, la Zagreb, în Croația.
Selecția celor doi sportivi este rezultatul evoluțiilor constante și al prestațiilor foarte bune din competițiile interne, prestații care i-au adus în atenția staff-ului tehnic al echipei naționale.
Înainte de plecarea în Croația, Paul Ilieș și Vlad Toșu au participat la stagiul centralizat de pregătire organizat la Plopeni, unde au făcut parte din programul de pregătire al reprezentativei României.
La turneul final continental, naționala României va avea o misiune dificilă. Tricolorii au fost repartizați într-o grupă puternică, alături de Croația, țara gazdă a competiției, precum și de reprezentativele Bulgariei și Poloniei.
Pentru LPS Vaslui, convocarea celor doi handbaliști reprezintă o nouă confirmare a muncii depuse la nivelul centrului de copii și juniori. Profesorul Sebastian Hagiu continuă astfel să contribuie la formarea unor sportivi care ajung să îmbrace tricoul echipei naționale și să reprezinte România la cele mai importante competiții internaționale.
Participarea la Campionatul European U17 de Beach Handball reprezintă o oportunitate importantă pentru Paul Ilieș și Vlad Toșu de a acumula experiență la cel mai înalt nivel, de a evolua împotriva unora dintre cei mai buni tineri handbaliști ai continentului și de a reprezenta cu mândrie România și municipiul Vaslui pe scena europeană.
Întreaga comunitate sportivă vasluiană le ține pumnii celor doi tineri și le dorește mult succes în aventura europeană din Croația.

