Echipa maghiară MOL Tatabánya KC, la care evoluează vasluianul Demis Grigoraș (32 de ani), s-a calificat în finala EHF European Cup, după o dublă manșă extrem de echilibrată în fața bosniacilor de la HC Izviđač, încheiată cu scorul general de 68-67.
Deși au pierdut turul din Bosnia și Herțegovina, scor 31-33, maghiarii au revenit spectaculos pe teren propriu, unde s-au impus cu 37-34, obținând biletele pentru marea finală. Eroul returului a fost chiar Grigoraș, care a avut o prestație de excepție, reușind 9 goluri din 12 aruncări și conducându-și echipa spre victorie.
Handbalistul originar din Vaslui confirmă forma excelentă din acest sezon, ajungând la un total de 34 de goluri în competiție. Alături de el, pentru Tatabanya s-au remarcat și Patrick Lemos (6 goluri), Daniel Sztraka (5) și Bence Krakovszki (4).
Născut la Vaslui, unde a făcut primii pași în handbal la LPS Vaslui, Grigoraș nu a evoluat la nivel de seniori pentru echipa orașului. Chiar dacă în vara trecută a fost dorit de CSM Vaslui, acesta a ales să își continue cariera în străinătate.
Calificarea vine la mai puțin de un an după revenirea sa în Ungaria. După experiențe solide în Franța, la Chambéry Savoie Mont Blanc Handball, și în Portugalia, la SL Benfica Handball, întoarcerea la Tatabanya s-a dovedit inspirată.
Finala EHF European Cup se va disputa în dublă manșă, pe 23 și 30 mai, iar adversara echipei maghiare va fi decisă dintre RK Celje și RK Ohrid.
Performanța confirmă nu doar parcursul excelent al echipei din Tatabanya, ci și forma de top a lui Grigoraș, unul dintre cei mai importanți jucători ai naționalei României.

