CSM Vaslui a obținut o victorie confortabilă în etapa a șaptea a Ligii Zimbrilor. Handbaliștii vasluieni s-au impus în fața formației U Cluj, scor 36-26, la capătul unui meci în care au muncit din greu pentru a construi o diferență consistentă pe tabela de marcaj.
Vasluienii au controlat partida și au reușit să se desprindă treptat de adversari. În partea secundă, echipa pregătită de Gabriel Armanu a avut chiar și un avantaj de 13 goluri, însă diferența finală a fost mai mică.
Pe fondul rezultatului favorabil, antrenorul Gabriel Armanu le-a acordat minute importante și jucătorilor care au evoluat mai puțin în acest sezon. Aceștia nu au reușit însă să mențină ritmul titularilor, iar U Cluj a redus din handicap pe final. O diferență mai mare ar fi contat și în perspectiva golaverajului, un criteriu important în economia clasamentului.
Dragoș Hanțaru a fost omul meciului, cu 11 goluri marcate, fiind principalul realizator al întâlnirii. O prestație foarte bună a avut și Igor Budzeika, autor a șase reușite, iar Dominik Gal a marcat 5 goluri.
În urma acestui succes, CSM Vaslui ajunge la 8 puncte și ocupă locul 7 în clasamentul Ligii Zimbrilor, după șapte etape. Formația vasluiană se află la egalitate de puncte cu Potaissa Turda și HC Buzău, ocupantele locurilor 5 și 6.

