CSM Vaslui a intrat în linie dreaptă cu pregătirile în vederea startului noului sezon al Ligii Zimbrilor. Până acum, formația vasluiană a susținut patru partide amicale, toate în compania echipei CSU Suceava.
Antrenorul Gabriel Armanu se arată mulțumit de pregătirea fizică, însă recunoaște că mai sunt carențe în privința formulei tactice.
”În momentul acesta suntem OK cu pregătirea fizică. Mai avem de lucru în ce privește planul tactic, pentru a ajunge la formula pe care ne-o dorim noi. Am dat posibilitatea tuturor jucătorilor să joace, iar rezultatul nu ne-a interesat prea mult”, a spus Armanu.
Tehnicianul a folosit în toate jocurile mai mulți juniori de la LPS Vaslui, fiind mulțumit de evoluția lor:
”Mă bucur că au avut disponibilitatea de a veni la antrenamentele noastre. Vom încerca să-i sprijinim și să-i promovăm cât vor ei. Sunt unul dintre antrenorii care știu să lucreze cu copiii, iar lucru acesta se observă. Am avut în toate jocurile juniori în teren și chiar au făcut-o bine”.
CSM Vaslui se pregătește de Cupa Municipiului Vaslui, în perioada 14-15 august, la care mai participă HC Buzău, CSM Focșani și CSU Suceava.