CSM Vaslui continuă pregătirile pentru noul sezon al Ligii 3 și va disputa sâmbătă dimineață cel de-al treilea meci de verificare din această vară.
Formația pregătită de Sorin Sava și Costinel Botez va întâlni, pe teren propriu, pe Știința Miroslava, într-o partidă care reprezintă un nou prilej pentru staff-ul tehnic de a definitiva lotul și formula de joc.
Adversara vasluienilor trebuia să evolueze în noua ediție a Ligii 3, însă problemele de ordin administrativ au determinat clubul ieșean să renunțe la participarea în eșalonul al treilea, urmând să continue în Liga 4 Iași.
Până acum, CSM Vaslui a disputat două amicale în această perioadă de pregătire. Primul s-a încheiat cu o înfrângere, 1-5, în deplasare, în fața nou-promovatei Cetatea Suceava. A urmat o victorie încurajatoare, 3-2, împotriva Aerostarului Bacău, într-un joc disputat la Vaslui.
Cele două formații s-au întâlnit în primul meci oficial al noului sezon, în turul inaugural al Cupei României. Aerostar Bacău s-a impus cu 3-1 după prelungiri și eliminând echipa vasluiană din competiție.
După duelul cu Știința Miroslava, CSM Vaslui va mai susține un joc de verificare înaintea debutului oficial în campionat. Pe 15 august, vasluienii vor evolua în deplasare împotriva formației Unirea Braniștea, echipă pregătită de fostul jucător al FC Vaslui, Sorin Frunză.
Noul sezon al Ligii 3 este programat să înceapă pe 29 august, iar până atunci Federația Română de Fotbal urmează să stabilească structura seriilor în care vor evolua echipele participante. Pentru CSM Vaslui, perioada rămasă până la startul campionatului este decisivă în construirea unei formații competitive, iar partida de sâmbătă reprezintă un nou test important în acest proces.

