Invitat într-o emisiune la TVR Iași, noua achiziție a CSM Vaslui, Dragoș Grigore, a anunțat că a renunțat la ideea retragerii din fotbalul de performanță.
În vârstă de 38 de ani, fotbalistul cu 39 de selecții la echipa națională de seniori a României susține că așteaptă cu nerăbdare primul joc oficial în tricoul formației vasluiene.
Dragoș Grigore este cel mai titrat fotbalist născut în Vaslui, însă acesta nu a evoluat niciun minut pentru echipa locală în prima ligă.
„Nu am nici o teamă, nici de frig, nici de terenuri, fiindcă îmi doresc să joc fotbal, chiar dacă e la Liga 3. Acesta este și motivul pentru care am acceptat propunerea celor de la club. Aștept cu nerăbdare, fiindcă nu am mai alergat 90 de minute de foarte mult timp. Fac parte dintr-o generație care am crescut cu foamea pentru performanță, dorința de a arăta că merităm să fim în prim planul fotbalului românesc. De aceea refuzăm să ne retragem din fotbalul de performanță. Consider că putem face față în continuare”, a spus Dragoș Grigore, în emisiunea de la postul public regional de televiziune.
Ultima echipă la care a evoluat a fost Gloria Buzău, de care s-a despărțit la începutul lunii septembrie a anului trecut, chiar în ultimele zile înainte de a se încheia perioada de transferări.
„Am luat această decizie, fiindcă nu mă regăseam acolo. Nu aveam nici măcar condițiile minime de a ne pregăti”, a completat Dragoș Grigore.
În luna decembrie a anului trecut, fotbalistul a acceptat propunerea primarului municipiului Vaslui, Lucian Braniște, în a-l reprezenta în Consiliul de Administrație al clubului vasluian.