Real 40 Vaslui a reușit cea mai importantă performanță din istoria clubului, încheind pe locul 4 Campionatul Național de Minifotbal Old Boys 2026 și obținând, în premieră, calificarea la EMF EuroCup Masters 2026, competiție care se va desfășura în perioada 26-29 septembrie, la Cambrils, în apropiere de Barcelona.
Formația vasluiană a impresionat încă din faza grupelor, unde a câștigat toate cele trei partide disputate – 3-0 cu AC Studio Sighișoara, 5-1 cu AS Colosseum Iași și 4-0 cu Rapid Galați – încheind grupa cu punctaj maxim și un golaveraj excelent, 12-1.
În optimile de finală, Real Vaslui a trecut dramatic de Juventus Brăila, după 2-2 la finalul timpului regulamentar și 4-3 la loviturile de departajare, iar în sferturi a eliminat categoric Juventus Cluj, scor 2-0, rezultat care i-a asigurat prezența între cele mai bune patru echipe din țară.
Parcursul s-a oprit în semifinale, unde vasluienii au fost învinși de Legends Galați, iar în finala mică au cedat în fața celor de la Phoenix Galați. Chiar și așa, locul 4 reprezintă cea mai bună clasare din istoria clubului și aduce calificarea în cea mai importantă competiție europeană rezervată veteranilor.
La turneul final din Spania, România va fi reprezentată de campioana Liriada Râșnov, Legends Galați, Phoenix Galați și Real Vaslui, echipele clasate pe primele patru locuri la Campionatul Național.
Performanța este cu atât mai valoroasă cu cât lotul Real Vaslui este format din jucători care evoluează împreună de ani de zile, uniți de pasiunea pentru fotbal și de spiritul de echipă. În septembrie, aceștia vor avea ocazia să reprezinte atât județul Vaslui, cât și România în Liga Campionilor Old Boys, într-o competiție care reunește cele mai bune echipe de veterani din Europa.

