Atacantul român Louis Munteanu a trecut printr-o nouă perioadă dificilă, după ce a suferit a doua accidentare într-un interval scurt.
De această dată, vârful a acuzat o întindere musculară care l-a ținut departe de gazon aproximativ două săptămâni.
Revenirea a fost însă una de impact. În partida contra celor de la Orlando City SC, Munteanu a fost titular și a avut o prestație solidă, încununată de primul său gol pe teren propriu pentru formația din Major League Soccer.
La finalul confruntării, antrenorul René Weiler a avut numai cuvinte de laudă pentru tânărul atacant:
„Pentru jucătorii tineri nu este ușor, mai ales într-un campionat atât de fizic cum este cel din Statele Unite. A fost accidentat de două ori și nu s-a antrenat în ultimele 10 zile cu echipa, dar a făcut un meci bun. Mă bucur pentru el, pentru efortul și angajamentul arătate. A făcut un pas înainte față de ultimele luni. Pentru un atacant este important să marcheze și mă bucur pentru el și pentru echipă”, a declarat tehnicianul.
La rândul său, Munteanu a transmis un mesaj scurt suporterilor, într-un videoclip publicat de club: „Mulțumim tuturor fanilor care au venit să ne susțină. Sunt foarte fericit să înscriu primul meu gol acasă. Vamos United!”
După un start marcat de ghinion, Louis Munteanu pare decis să își relanseze parcursul peste Ocean, iar evoluția din acest meci ar putea fi momentul de cotitură pentru atacantul român.

