Atmosferă electrizantă la festivitatea de premiere a etapei zonale a Cupei Tymbark Junior U8, desfășurată la Vaslui, unde invitatul special, Dragoș Grigore, a fost în centrul atenției.
Evenimentul, organizat de Federația Română de Fotbal, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, al Primăriei municipiului Vaslui, Consiliului Județean Vaslui și al AJF Vaslui, a adus laolaltă zeci de copii pasionați de fotbal din zona Moldovei.
Fostul căpitan al naționalei României a fost pur și simplu asaltat de cei mici, care au vrut să plece acasă cu o amintire specială. Minute bune au fost necesare pentru ca jucătorul de la CSM Vaslui să onoreze toate solicitările de autografe și fotografii. Ghete, tricouri, mingi, mănuși sau chiar brațe au devenit „suporturi” pentru semnătura mult dorită.
Vizibil impresionat de entuziasmul copiilor, Dragoș Grigore le-a transmis un mesaj clar și motivant:
„Le recomand tuturor să practice sportul, în special fotbalul, să aibă curaj să viseze și să muncească pentru ceea ce își doresc. Performanța vine cu sacrificii, dar este foarte important să nu neglijeze educația. Școala și sportul merg mână în mână dacă vrei să ajungi sus.”
Prezența sa a fost unul dintre punctele de atracție ale competiției, completând o zi în care bucuria jocului, fair-play-ul și dorința de afirmare au fost la cote maxime în rândul micilor fotbaliști.

