Hușana Huși nu a reușit să treacă de ultima clasată, CSM Pașcani, fiind învinsă cu scorul de 1-2 (0-0).
Prima parte a fost controlată de fotbaliștii pregătiți de Florin Croitoru, însă fără a avea zvâc în fața porții, astfel că tabela rămâne neschimbată.
După numai patru minute de la reluare, gazdele deschid scorul. Hușana a încercat să restabilească egalitatea, însă a avut parte de o nouă zi cu ghinion, irosind ocazii importante. Oaspeții au avut și un penalty, pe final de meci, ratat de căpitanul Petre Agrigoroaei. Acesta își repară greșeala, iar în primul minut de prelungire reușește să înscrie și să reaprindă speranțele formației hușene.
Din păcate, Hușiul nu a reușit să țină de rezultat, iar la ultima fază a meciului, Pașcaniul marchează pentru prima victorie din acest sezon.

