Vaslui, RO

9.93°C
Overcast Clouds
Thursday
6.63°C / 13.28°C
Friday
7.85°C / 15.43°C

Hușana în fața unui nou examen important în Liga 3

Hușana în fața unui nou examen important în Liga 3

Mâine, la Huși vine cea de-a doua echipă neînvinsă în seria 1 a Ligii 3, Bucovina Rădăuți.

Reprezentanta județului Suceava ocupă locul secund, fiind la două puncte în spatele liderului, Dante Botoșani, care are o singură remiză, bifată chiar la Huși.

Hușenii speră să întrerupă seria pozitivă a rădăuțenilor și să obțină un nou succes în campionat. Aceștia mizează pe avantajul terenului propriu, dar și pe sprijinul fanilor, care sunt așteptați în număr mare la stadion.

Din păcate, organizatorii anunță că tribunele pot fi acoperite cu public doar la jumătate din capacitate, iar spectatorii sunt rugați să poate măști pe toată durata partidei.

Hușana Huși a fost anunțată de FRF că restanța cu CSM Pașcani se va disputa marți, 12 octombrie, de la ora 15.

Partida Hușana Huși-Bucovina Rădăuți va fi arbitrată de Octavian Ciucanu, din Brașov, ajutat la cele două linii de Mihai Contantin Cantemir, din Făgăraș, și Mircea Guran, din Brașov.

 

Image