Vaslui, RO

11.51°C
Broken Clouds
Saturday
11.32°C / 14.15°C
Sunday
9.25°C / 21.27°C

Conducerea CSM Vaslui s-a întâlnit cu Carmen Tocală, președintele FRB

Conducerea CSM Vaslui s-a întâlnit cu Carmen Tocală, președintele FRB

CSM Vaslui a primit vizita președintelui Federației Române de Baschet (FRB), Carmen Tocală, care a fost însoțită de managerul Departamentului Competiții, Zoltan Safar.

La discuții au mai fost prezenți viceprimarul municipiului Vaslui, Cătălin-Emil Mîndru, și inspectorul de educație fizică și sport din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, prof. Luminița Vîrlan.

La întâlnire au participat și doi reprezentanți ai baschetului vasluian, prof. Ana Maria Archip, de la CS Activ Vaslui, și prof. Alexandru Sîrbu, antrenor la CSM Vaslui.

Carmen Tocală a vorbit despre implementarea baschetului 4x4 ca disciplină în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la nivelul ciclului primar, despre oportunitatea participării cluburilor vasluiene în cadrul Jr. NBA League Romania. De asemenea, au fost puse în discuții viitoare proiecte comune cu scopul de a atrage copiii către sport, urmând ca în perioada următoare anumite școli din județul Vaslui să primească sub formă de donație panouri și mingi de baschet din partea FRB.

La final, directorul CSM Vaslui, Bogdan Cristea, i-a oferit în dar președintelui Federației Române de Baschet un tricou oficial de joc.

În noul sezon, CSM Vaslui va participa în campionatul național de baschet la Under 18.

Image