Vaslui, RO

3.67°C
Moderate Rain
Tuesday
-1.59°C / 4.28°C
Wednesday
-0.78°C / 8.86°C
Thursday
1.84°C / 11.6°C

Debut cu stângul pentru CSM Vaslui în returul Ligii Zimbrilor

Debut cu stângul pentru CSM Vaslui în returul Ligii Zimbrilor

CSM Vaslui a cedat în fața CSM București, scor 23-27, meci contând pentru prima etapă a returului Ligii Zimbrilor.

Formația noastră a avut o a doua repriză mai bună, însă nu a reușit să recupereze avansul de cinci goluri pe care l-au avut bucureștenii la pauză.

Antrenorul Gabriel Armanu s-a confruntat cu numeroase accidentări în lot, fiind lăsat acasă inclusiv căpitanul Florin Acatrinei, care acuză probleme medicale.

În schimb și-a făcut debutul la echipă Andy Ștefan Armanu, care s-a aflat pe lista marcatorilor, cu un gol.

Andrei Yashchanka (7 goluri), Robert Furak (5) și Marius Szoke (4) au fost principalii marcatori de la echipa noastră.

Chiar dacă a pierdut la București, CSM Vaslui se menține pe locul 8 în clasament, cu 17 puncte.

Etapa viitoare, ultima din acest an, formația noastră va evolua acasă cu CSM Făgăraș, pe 14 decembrie, de la ora 17.30.

Image