Gabriel Cumpănici a făcut un nou meci bun în tricoul naționalei României. Interul lui CSM Vaslui a marcat de 5 ori în victoria obținută de România în fața Moldovei, scor 33-23, meci contând pentru calificările la CM 2023.
Gabriel Cumpănici a fost principalul marcator al naționalei noastre, care s-a calificat în faza 1 a play-off-ului CM 2023.
În total, opt echipe se vor califica în prima fază play-off, în care vor întâlni ultimele opt clasate la CE 2022, în dublă manşă eliminatorie, cu partide programate între 14-20 martie.
Cumpănici este produs al Liceului cu Program Sportiv (LPS) Vaslui, unde a fost descoperit și format de profesorul Liviu Gheorghiu, după care a fost promovat la CSM Vaslui.
El a făcut parte dintr-o generație bună a LPS, alături de Andrei Popa, Alexandru Ionescu, actuali colegi la Vaslui, și Dragoș Hanțaru, de la Steaua.
Meciul cu Israel a însemnat debutul oficial al lui Gabriel în tricoul naționalei de seniori a României.
La turneul de la Cluj a mai participat și vasluianul Demis Grigoraș, actualmente la Benfica Lisabona. Începuturile în handbal le-a avut la LPS Vaslui, sub coordonarea profesorului Sebastian Hagiu, cel care l-a șlefuit și l-a ”aruncat” în handbalul mare.
Handbalistul de 28 de ani a fost cel mai bun român în victoria cu Israel, scor 33-30, cu opt goluri marcate, iar contra Moldovei a înscris de două ori.
Grigoraş evoluează pe postul de extrămă dreapta şi a debutat în naţionala României, în 2014.