Gabriel Armanu, antrenorul lui CSM Vaslui, a ținut să-și felicite adversarul, considerând că plusul de experiență din tabăra Stelei a făcut diferența.
Tehnicianul a ținut să-și felicite jucătorii, care s-au luptat, au reușit să revină în joc de trei ori, însă s-au pripit la anumite faze, costându-i un rezultat pozitiv.
”Ne-a fost teamă să câștigăm sau ne-a fost teamă să vedem victoria. Asta nu pune sub umbră evoluția sportivilor noștri. La pauză le-am spus că în handbal diferența de trei goluri înseamnă nimic. Am reușit să recuperăm handicapul parțial de cinci goluri în primele zece minute. Asta arată potențialul jucătorilor noștri. Poate experiența mai mare a jucătorilor de la Steaua a reușit să facă diferența. În momente cruciale, când s-a cerut acel time out, când s-a arătat pasiv, ei au găsit soluții și au finalizat cu gol, pe când noi ne-am pripit la două-trei faze și i-am băgat în joc. Asta nu ia nimic din meritele adversarilor și îi felicităm”, a spus Gabriel Armanu, antrenorul lui CSM Vaslui.