CSM Vaslui traversează o perioadă excelentă în Liga 3, iar unul dintre oamenii importanți ai echipei este Bogdan Istratie. Atacantul a deschis scorul în victoria cu CSM Adjud, scor 2-0, și a ajuns la șase goluri marcate în tricoul formației vasluiene, fiind în prezent golgheterul echipei.
Istratie se declară mulțumit de parcursul formației și subliniază că obiectivul este menținerea pe primul loc și consolidarea poziției de lider. Jucătorul consideră importantă distanțarea de urmăritoare, dar și obținerea punctelor în confruntările cu echipele aflate în partea superioară a clasamentului.
„Un nou gol marcat de mine. Mă bucur că reușesc să ajut echipa meci de meci și asta e cel mai important, că reușim să ne menținem acolo pe primul loc, să ne consolidăm poziția de lider.
E foarte important că acum putem să jucăm liniștiți, ne-am distanțat de restul adversarelor și, mai ales, că acumulăm puncte cu echipele din față. Asta e cel mai important.
E clar, noi ne propunem să câștigăm absolut orice meci. Suntem echipa care azi e pe primul loc și jocul nostru de pe teren arată clar că noi vrem să câștigăm 3 puncte în orice meci”, a declarat Bogdan Istratie.
Următoarea provocare pentru CSM Vaslui este programată sâmbătă, 24 octombrie, când echipa pregătită de Sorin Sava și Costinel Botez va evolua în deplasare, împotriva formației CS Gheorgheni. Vasluienii merg în Harghita cu gândul la o nouă victorie și la consolidarea primei poziții în clasament.

