Vaslui, RO

20.96°C
Overcast Clouds
Monday
19.31°C / 33.69°C
Tuesday
19.81°C / 35.93°C
Wednesday
20.96°C / 33°C

Vântul, principalul adversar în derby-ul etapei a 16-a a Ligii 4

Vântul, principalul adversar în derby-ul etapei a 16-a a Ligii 4

Rapid Brodoc și Flacăra Muntenii de Sus au oferit derby-ul etapei a 16-a.

Cele două echipe au avut de înfruntat atât terenul greoi, cât și vântul, care le-a fost principalul adversar.

În prima parte, vântul a fost potrivnic oaspeților, care au reușit să înscrie prin Gabriel Cosovăț, cel care avea să stabilească scorul pauzei, deși ambele echipe au avut șanse mari de a modifica tabela.

În partea a doua, ostilitățile au fost în favoarea echipei gazdă, care a reușit să întoarcă imediat rezultatul, prin Ionuț Munteanu și Eduard Ponea. Primul marcator avea să bifeze dubla, însă la scorul de 3-1, ambele echipe au lăsat garda jos și au oferit un spectacol de calitate. De două ori, oaspeții au avut golurile anulate, din cauză că marcatorii se regăseau în poziție de ofsaid. Însă, liderul, Rapid Brodoc, putea duce majora foarte bine diferența, numai că portarul oaspeților a reușit în mai multe rânduri să apere mingi grele.

S-a terminat 3-1, victorie ce o menține pe Rapid Brodoc pe primul loc, la distanță de șase puncte de locul 2, ocupat de FC Vulturești.

Image