Vaslui, RO

-3.65°C
Clear Sky
Friday
-1.67°C / 6.99°C
Saturday
-2.6°C / 1.28°C
Sunday
-4.19°C / 0.7°C

Real Omega și Solidar au câștigat ultimele două finale de la Winter Cup Vaslui

Real Omega și Solidar au câștigat ultimele două finale de la Winter Cup Vaslui

Cea de-a 12-a ediție a turneului regional de fotbal în sală Winter Cup a ajuns la final, după ce în week-end-ul trecut s-au disputat fazele finale la turneele U19 și Open.

La tineret (U19), Real Omega Vaslui s-a impus în fața echipei Racova Pușcași la lovituri de departajare, scor 3-2, după ce la finalul timpului regulamentar scorul a fost egal 1-1.

A fost o finală trăită la intensitate maximă de cei aproximativ 1.000 de spectatori, cu multe ocazii de ambele părți.

 realomega

Medaliile de bronz au fost obținute de CS Star Vaslui, care a câștigat finala mică, scor 3-0, cu Elita Ferești.

Racova Pușcași a dat jucătorul turneului, prin Ionuț-Andrei Popa, iar câștigătoarea, Real Omega, a obținut titlurile de golgheter, prin Rareș Hăulică, cu 6 goluri marcate, și cel mai bun portar, prin Alexandru Hrincu.

Alexandru Balaur, de la CS Star Vaslui, a primit trofeul de managerul competiției.

Într-o sală arhiplină s-a desfășurat și finala mare de la Open. Victoria Vaslui și Solidar Vaslui au oferit un meci de poveste, cu emoții și ovații din tribuna polivalentei, dar și faze spectaculoase. În teren s-a aflat și campionul mondial de la minifotbal, Vlăduț Mocanu, care evoluează în Liga 3 la CSM Vaslui, dar și alți fotbaliști cu evoluții în ligile a doua și a treia. Amintim de Cristi și Cătălin Solomon, Ionuț Jitaru, Sergiu Gîrdea, Ovidiu Olaru, Cosmin Ilieș, Ionuț Codreanu, Florin Petrariu și Sebastian Țîrțîrău.

Și această finală a ajuns până la lovituri de departajare, Solidar fiind mai inspirată și câștigând cu 2-0, după ce la finalul timpului regulamentar scorul a fost de 1-1.

trofeusolidar

Finala mică a fost câștigată de Phoenix Team Tancu, scor 3-1, cu ACS Ivacec Vaslui.

Ionuț Codreanu (Solidar) a fost declarat cel mai bun jucător al turneului, Florin Petrariu (Victoria) a fost portarul competiției, iar Cristian Buruiană, de la Phoenix Team, a fost desemnat antrenorul turneului. Managerul turneului a fost Ionuț Popa, de la Solidar.

La Open, trofeul de golgheter a fost împărțit de Carlos Bordeanu (Phoenix Team Tanacu) și Răzvan Marian Ciobanu Năzăreanu (Pritenii), ambii cu câte 6 goluri.

„Am avut parte de un turneu intens, echilibrat. A fost o bună propagandă făcută fotbalului, în ceea ce privește implicarea, pasiunea, bucuria de a câștiga, vigoarea, tinerețea sau experiența multor jucători. Am fost onorați de aprecierile celor prezenți și considerăm că a fost o ediție reușită, mai ales că în acest an Vasluiul deține titlul de Capitală a Tineretului din România. Mă bucur că și fotbalul și-a făcut loc în programul de activități dedicate acestui an cu totul special pentru tinerii vasluieni. Putem spune că am celebrat tinerețea. Ne-am bucurat de un public numeros, cu săli pline la fiecare meci, ceea ce arată că noi, organizatorii și jucătorii, am tratat cu maximă seriozitate întrecerea”, a spus Bogdan Gheorghiță, președintele AJF Vaslui.

gheorghita

Competiția a fost organizată de Asociația Județeană de Fotbal, cu sprijinul FRF, al Primăriei municipiului Vaslui și al Federației Tinerilor Vaslui.

Ediția a 12-a a Winter Cup s-a bucurat de participarea a 40 de echipe, cu aproximativ 500 de jucători, oferind un adevărat maraton fotbalistic în cele șase zile de desfășurare a întrecerii.

lume

Image