Rapid Brodoc pare cea mai activă echipă din liga 4 în această perioadă. Formația pregătită de Florin Roiu a susținut mai multe partide amicale.
Ultimul a fost în compania echipei LPS 2004 Vaslui, disputat pe terenul 2 din Vaslui, care ar putea deveni casă pentru Rapid, în viitoarea ediție de campionat.
Alb-vișinii au câștigat cu scorul de 5-2, marcatori fiind Eduard Ponea 2, Cristian Miron, Andrei Papuc și Andrei Negrescu.
Ponea este golgheterul Rapidului în amicale, fiind la a treia dublă consecutivă.
”Abia așteptăm să-l vedem la treabă și în campionatul ce stă să înceapă, mai ales că am preconizat și am pus la pariuri ca reușește să înscrie în campionat cel puțin 20 de goluri”, au scris cei de la Rapid Brodoc, pe pagina oficială de facebook.