Vaslui, RO

-8.06°C
Broken Clouds
Wednesday
-4.69°C / 1.94°C
Thursday
1.53°C / 2.56°C

PRIVILEGIU/ Hușana a întâlnit trei foste campioane ale României

PRIVILEGIU/ Hușana a întâlnit trei foste campioane ale României

 Hușana Huși a încheiat un sezon excelent, cu o clasare pe locul 5 în seria 1 a Ligii 3 și prezența în șaisprezecimile Cupei României.

Formația hușeană a avut privilegiu ca în această perioadă să întâlnească trei foste campioane ale României: U Cluj, Oțelul Galați și Petrolul Ploiești.

”Am avut privilegiul să jucăm cu trei foste campioane ale României. Primul meci a fost în șaisprezecimile Cupei României, cu U Cluj, o echipă puternică și de tradiție. A urmat amicalul cu Oțelul Galați, formație care luptă pentru promovare în liga secundă. Acum, am jucat la Ploiești, cu Petrolul, care ne-a făcut celebri, grație fotbalistului Vasile Buhăescu, hușean de-al nostru, care își face treaba foarte bine aici”, a spus Daniel Dobrea, președintele Hușana Huși.

Oficialul hușean este mândru că echipa sa a reușit un meci plăcut în fața Petrolului, câștigat cu scorul de 3-2.

”Ne bucurăm că am reușit să facem un joc extraordinar de frumos, în care băieții s-au bucurat de fotbal și au practicat un joc excelent, ridicându-se la nivelul adversarului. Din păcate, nu am reușit să jucăm pe stadionul ”Ilie Oană”. Ne dorim să îi ținem pe băieți alături de noi și să formăm o echipă competitivă pentru noul sezon”, a completat Daniel Dobrea.

Acesta este convins că în scurt timp Hușana va deveni un brand în fotbalul românesc:

”Facem tot posibilul ca acest club, ACS Hușana, să devină un brand al municipiului Huși, să facem cunoscut numele orașului nostru, a sponsorilor și colaboratorilor noștri. Suntem o echipă mică, dar care în foarte scurt timp vom ajunge din ce în ce mai mare”.

Hușana Huși intră în vacanță, reuniunea fiind programată pe 1 iulie.

Image