Vaslui, RO

13.1°C
Moderate Rain
Thursday
10.07°C / 12.97°C
Friday
9.77°C / 13°C

Mobilizare: CSM Vaslui vrea un stadion plin la meciul cu Șomuz!

Mobilizare: CSM Vaslui vrea un stadion plin la meciul cu Șomuz!

CSM Vaslui face apel la vasluieni să vină în număr cât mai mare la stadion, pentru a-i susține în partida cu Șomuz Fălticeni, de sâmbătă, 8 martie, ora 15, intrarea fiind liberă.

Partida este considerată drept „Meciul sezonului” pentru formația vasluiană, o victorie asigurându-i prezența în play-off-ul Ligii 3.

„Jucăm sâmbătă un meci echivalent cu o calificare în play-off. Jucăm acasă și un lucru foarte important pentru noi ar fi prezența în număr cât mai mare în tribune a celor care iubesc fotbalul. Suportul lor poate fi decisiv în acest meci. Toți jucătorii vor da absolut totul pentru realizarea acestui obiectiv, care practic înseamnă confirmarea valorii lor, dar și încununarea muncii de zi cu zi”, a spus Gabriel Crăciun, antrenorul secund al formației vasluiene.

Pentru Dragoș Grigore, meciul cu Șomuz Fălticeni este primul jucat în fața vasluienilor, iar prezența lor în număr mare înseamnă mult. Fostul internațional promite fanilor că le va oferi în dar victoria.

Image