LPS Vaslui este una dintre surprizele plăcute ale startului de sezon în Campionatul Național de fotbal U15. Formația pregătită de profesorul Gabriel Pană traversează o perioadă foarte bună, ajungând la trei victorii consecutive și urcând până pe locul 4 în clasamentul Seriei 2.
Cel mai recent succes a fost obținut în fața formației Viitorul Onești, de care vasluienii au trecut cu scorul de 2-1. Golurile victoriei au fost marcate de Iustin Ciolacu și David Brodoceanu.
După șapte etape disputate, LPS Vaslui are un bilanț de cinci victorii și două înfrângeri, fiind la doar un punct de ocupanta locului secund. Evoluțiile din ultimele runde confirmă progresul echipei pregătite de Gabriel Pană, care începe să conteze tot mai mult în lupta pentru primele poziții.
În etapa următoare, vasluienii vor evolua în deplasare, împotriva celor de la ACS Campionii Galați, formație care a obținut o singură victorie în actualul sezon.
Cu un nou succes, LPS Vaslui are șansa de a urca pe podiumul Seriei 2 și de a-și continua seria pozitivă.

