Vaslui, RO

23.28°C
Broken Clouds
Thursday
21.38°C / 32.54°C
Friday
16.19°C / 30.37°C
Saturday
15.3°C / 24.53°C

Hușana a irosit șansa de a fi mai aproape de podium

Hușana a irosit șansa de a fi mai aproape de podium

Hușana Huși a obținut doar o remiză albă, scor 0-0, cu Bucovina Rădăuți, adversara rămânând neînvinsă în campionat.

Practic, formația hușeană nu reușește să treacă de niciuna dintre cele două echipe fără înfrângere din serie, după ce a remizat și cu liderul, Dante Botoșani, scor 1-1.

Hușenii au dominat jocul, au avut cel puțin trei situații clare de gol în repriza a doua, însă oaspeții au rezistat presiunii și s-au mulțumit cu punctul obținut. De altfel, Bucovina Rădăuți nu a impresionat, fiind o echipă care a abuzat de mingi lungi aruncate în față, dar și cu trasul de timp încă din prima repriză, centralul partidei avertizând astfel de situații abia pe final de meci.

Hușana a coborât pe locul 7 în clasament, cu opt puncte, iar marți, 12 octombrie, va disputa restanța cu CSM Pașcani, ultima clasată în seria 1, cu un punct, smuls în această etapă, pe terenul lui Dante Botoșani.

Image