În perioada 6-8 iunie, grupa 2013 de la LPS Vaslui participă la turneul de fotbal Gold Cup de la Piatra Neamț.
Competiția adună 20 de echipe, împărțite în patru grupe, iar echipa antrenată de profesorul Gabriel Pană a fost repartizată în Grupa D.
Formația vasluiană va întâlni echipele Școala de Fotbal "Ciprian Dire", FC Star Bacău, Juniorul Podul Turcului și ACS Valea Bistriței.
Prima clasată din cele patru grupe vor juca semifinalele și finalele. Restul echipelor vor susține jocuri de clasament.
În urmă cu o săptămână, grupa 2013 de la LPS Vaslui a câștigat turneul Vaslui Activ Fest Football Cup.
Tot în acest an, puștii vasluieni au mai câștigat Hușana Cup.