Vaslui, RO

9.11°C
Few Clouds
Saturday
6.96°C / 13.11°C
Sunday
4.44°C / 15.48°C
Monday
6.33°C / 16.87°C

Fotbalul a legat noi prietenii la Gârceni

Fotbalul a legat noi prietenii la Gârceni

Peste 100 de copii de la școlile din comunele Gârceni, Lipovăț, Laza, Poienești, Cozmești și Pungești au participat la prima ediție a Cupei „Prieteniei” la fotbal, băieți și fete.

În afară de partidele de fotbal pline de energie, emoții și spectacol, competiția a avut rolul de a-i apropia pe copii printr-o serie de jocuri și o tombolă cu premii.

În final, Școala Gimnazială Poienești a fost cea mai bună la băieți, iar la fete trofeul a ajuns la Școala Gimnazială Gârceni.

„Turneul a urmărit promovarea beneficiilor practicării unui sport: sănătate, dezvoltare fizică armonioasă, dar și atitudinea de fair play între elevi. Așa cum o spune și numele competiției, fotbalul este o cale minunată de a lega noi prietenii”, a precizat Ana-Maria Ionașcu, directorul Școlii Gimnaziale Gârceni, organizatorul competiției.

Cupa „Prieteniei” a fost susținută de Primăra comunei Gârceni și ONG-ul „Trecut, prezent și viitor Gârcenean", care au oferit pachete tuturor copiilor participanți.

Image