FC Unirea Dodești a încheiat cu o victorie turneul organizat în memoria lui Alberto Nazare, tânărul fotbalist care ar fi trebuit să facă parte din echipa dodeșteană.
Ziua de 23 august a fost una cu o puternică încărcătură emoțională pentru toți cei care l-au cunoscut, dar și una dedicată fotbalului și memoriei celui care și-ar fi dorit să fie pe teren alături de colegii săi.
FC Unirea Dodești a avut un parcurs perfect și a câștigat toate cele trei partide disputate. În primul meci, formația din Dodești s-a impus cu 3-0 în fața celor de la Viitorul Găgești, pentru ca în cea de-a doua partidă să obțină un nou succes cu 3-0, de această dată împotriva formației Voința Perieni.
În finală, FC Unirea Dodești a întâlnit CSM Bârlad, iar partida a fost decisă la limită. Dodeștenii au câștigat cu 1-0 și au încheiat astfel turneul pe primul loc, într-o zi în care rezultatul sportiv a fost dublat de emoția și respectul pentru memoria lui Alberto.
„Am jucat în memoria lui Alberto și am câștigat cu ajutorul său”, au transmis reprezentanții FC Unirea Dodești la finalul competiției.
Organizatorii au mulțumit tuturor celor care au fost prezenți și au susținut evenimentul, subliniind încă o dată caracterul special al turneului.
„Mulțumim tuturor celor prezenți pentru susținere și sincere condoleanțe familiei lui Alberto!”
Turneul a fost, astfel, mai mult decât o competiție de fotbal. A fost un moment de solidaritate și de comemorare, în care familia fotbalului local s-a reunit pentru a păstra vie amintirea lui Alberto Nazare.

