Sporting Tigers Vaslui a încheiat turneul Simon Cup de la Ferești cu două clasări pe podium, după evoluții apreciate ale celor două echipe înscrise în competiție.
La categoria U14, formația vasluiană a ocupat locul 3, în timp ce echipa U10 a terminat turneul pe locul 2.
Dincolo de rezultatele finale, reprezentanții Tigers Vaslui s-au declarat mulțumiți de modul în care au evoluat copiii, evidențiind stilul de joc practicat pe parcursul competiției.
„Am avut posesie, construcție, combinații frumoase și foarte multe ocazii de poartă. Am arătat că putem juca fotbal și că avem curajul să ne impunem propriul stil”, au transmis oficialii clubului.
Tinerii fotbaliști vasluieni au avut numeroase situații de gol și momente bune de joc, însă eficiența în fața porții a făcut diferența în partidele decisive.
„Am avut foarte multe ocazii de poartă și momente bune de joc, însă fotbalul nu se joacă pe ocazii, ci pe goluri”, au mai precizat reprezentanții Tigers Vaslui.
Pentru copiii de la Tigers Vaslui urmează revenirea la antrenamente, cu obiectivul de a continua procesul de dezvoltare și de a acumula experiență competițională.
„Muncim. Învățăm. Jucăm. Construim. Creștem împreună!”, este mesajul clubului după competiția de la Ferești.
Reprezentanții Tigers Vaslui i-au felicitat pe toți copiii pentru efortul și implicarea demonstrate pe teren și pentru evoluțiile care le-au adus două clasări pe podium.

