CSM Hușana Huși este la două meciuri de un nou trofeu.
Deținătoarea Cupei României, faza județeană, s-a calificat în semifinalele competiției, culoarul Ligii a IV-a Vaslui, după o victorie obținută pe terenul vicecampioanei de sezonul trecut, Flacăra Muntenii de Sus.
Hușenii s-au impus cu 3-1, golurile fiind marcate de Vasile Buhăescu, Cristi Solomon și Cosmin Sănduță.
CSM Hușana Huși continuă astfel cursa pentru apărarea trofeului și mai are nevoie de două victorii pentru a cuceri din nou Cupa României, faza județeană.

