ACS Hușana Huși intenționează să devină un centru model pentru copii și juniori în regiunea Moldovei, care beneficiază de un staff tehnic puternic, bazat pe excelență și formare continuă.
În week-endul acesta, doi dintre antrenori vor fi prezenți la Conferința Internațională a Consorțiului Universitar în Educație Fizică, Sport și Fizioterapie.
Este vorba despre Vasile Buhăescu și Petru Agrigoroaei. Cei doi tehnicieni vor avea ocazia să învețe de la preparatori fizici care provin de la cluburi mari din Europa.
La eveniment și-au anunțat prezența lui Fabio Ripert, preparatorul fizic al clubului Inter Milano, Marco Montini (preparator fizic la naționala de juniori a Italiei), Giuseppe Bellistri (preparator fizic la Real Madrid), Federico Leonida (kinetoterapeut la Manchester City), Allesandro Fonte (preparator fizic la Frosinone), Pierpaolo Polino (preparator fizic la naționala Turciei), Alessandro Schoenmaker (preparator fizic la Ajax). Prin videoconferință vor intra fostul internațional român Cristi Chivu, precum și Simone Inzaghi.
În cadrul conferinței, o prelegere de mare interes va fi susținută de către Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
„Este un eveniment important, care reunește specialiști din domeniul sportului și fizioterapiei, reprezentând o oportunitate excelentă de a împărtăși cunoștințe și de a dezbate ultimele tendințe și inovații în aceste domenii. Prezența antrenorilor noștri la această conferință reflectă preocuparea clubului ACS Hușana Huși pentru excelență și formare continuă, contribuind la îmbunătățirea metodologiilor de antrenament și pregătire fizică”, a declarat Daniel Dobrea, președintele ACS Hușana Huși.
Preparatorul fizic Pierpaolo Polino este o mai veche cunoștință de-a lui Vasile Buhăescu, lucrând cu acesta la FC Argeș.