Ale Pașcanu nu a mai făcut parte din lotul României U21, pentru partida cu Malta, contând pentru calificarea la EURO 2021, și câștigată de tricolori, scor 4-1.
Fotbalistul născut la Bârlad a fost confirmat pozitiv cu Covid-19 și a intrat în izolare, timp de 14 zile.
Informația a fost preluată și de presa din Spania, ținând cont de faptul că Alex a ajuns în liga secundă, la Ponferradina.
”Fundașul central al echipei Ponferradina, Alexandru Pașcanu, a fost testat pozitiv la COVID-19. Infectarea lui s-a produs în cantonamentul echipei României U21, după cum informația a fost publicată, luni, pe contul oficial de Twitter a echipei. Potrivit acestor informații, Pașcanu este izolat conform protocoalelor. În baza regulamentelor La Liga, jucătorul alb-albastru trebuie să stea în carantină timp de 14 zile. Pentru că se afla la echipa națională în vederea meciurilor internaționale, Pașcanu a lipsit duminică de la partida Ponferradina – Cartagena. În ceea ce îi privește, oficialii clubului au subliniat că jucătorul român nu a mai intrat în contact cu niciun jucător al echipei alb-albastre de dinainte de plecarea la lotul național, astfel încât echipa Ponferradina își va continua activitatea în mod normal, în așteptarea informațiilor referitoare la evoluția stării de sănătate a lui Pașcanu”, scriu jurnaliștii spanioli.