ACS Hușana Huși a avut o evoluție excelentă la Cupa Prosport Focșani, competiție dedicată copiilor, de unde micii fotbaliști hușeni s-au întors cu două trofee de campioni.
Echipele clubului s-au impus la categoriile de vârstă 2016 și 2017, confirmând forma bună în care se află grupele de copii ale ACS Hușana.
La categoria 2016, cele nouă formații participante au fost împărțite în trei grupe. Juniorii pregătiți de Alexandru Liciu și-au câștigat grupa fără emoții și au obținut calificarea în finala Gold.
În primul meci din grupa finală, hușenii au trecut clar de ROT Tecuci, iar partida decisivă pentru trofeu, împotriva celor de la Metropolitan Iași, s-a încheiat cu victoria ACS Hușana, scor 2-1.
„Mă înțeleg foarte bine cu Vasile Buhăescu când suntem împreună pe bancă. Noi doi antrenăm tehnica și tactica, iar ei vin cu atitudinea și cu pasiunea. Felicitări copiilor!”, a declarat Alexandru Liciu, antrenorul echipei.
Turneu perfect și pentru grupa 2017
Și grupa 2017, antrenată de Vasile Buhăescu, a avut un parcurs perfect la Focșani. În semifinale, ACS Hușana a trecut de formația gazdă, Prosport Focșani, iar în finală a întâlnit Luceafărul Brăila.
Hușenii au câștigat ultimul act cu 3-1, golul formației adverse fiind înscris la ultima fază a meciului.
„Mă bucur pentru copii, pentru jocurile multe pe care le-au avut în ultimul timp și pentru reușite, evident. Ei au o bucurie mare atunci când câștigă, ca orice copil, și eu mă bucur împreună cu ei. Ne dorim ca de la meci la meci, de la turneu la turneu, de la antrenament la antrenament, să fim mai buni și să înțeleagă tot mai bine lucrurile despre fotbal. Ei sunt mici și trebuie să înțeleagă ceea ce le transmitem, dar și să pună cât mai bine în practică. Sperăm să fie din ce în ce mai bine pe viitor”, a declarat Vasile Buhăescu, într-un interviu pentru pagina de Facebook a clubului hușean.
Cele două trofee cucerite la Cupa Prosport Focșani reprezintă o nouă confirmare a muncii depuse la nivel juvenil de ACS Hușana Huși, dar și a potențialului generațiilor 2016 și 2017.

