Vaslui, RO

12.25°C
Overcast Clouds
Thursday
4.29°C / 12.65°C
Friday
3.09°C / 12.13°C
Saturday
5.21°C / 13.09°C

RC Bârlad începe noul sezon în Divizia Națională de rugby cu un meci la Iași

RC Bârlad începe noul sezon în Divizia Națională de rugby cu un meci la Iași

Echipa RC Bârlad este pregătită să înceapă un nou sezon în Divizia Națională de rugby seniori. Debutul în ediția 2026 a campionatului este programat pe 14 martie, în deplasare, împotriva formației CS Politehnica Iași.

Rugbiștii bârlădeni au parcurs o perioadă intensă de pregătire începută încă din luna ianuarie, în care au pus accent pe pregătirea fizică, omogenizarea lotului și consolidarea relațiilor de joc. Obiectivul este ca echipa să ajungă la startul competiției într-o formă cât mai bună și să obțină rezultate importante în noul sezon.

Lotul formației este alcătuit din jucători tineri și ambițioși, dar și din sportivi cu experiență, care aduc echilibru și maturitate în joc. Conducerea tehnică speră ca această combinație să ajute echipa să facă un pas înainte în clasament.

„Suntem încrezători că prin muncă, determinare și susținerea suporterilor noștri vom reuși să construim un sezon solid și să ne apropiem de obiectivul nostru: o clasare cât mai sus pe podiumul Diviziei Naționale”, a declarat antrenorul principal al RC Bârlad, Narcis Postolache.

Ediția 2026 a Diviziei Naționale de Seniori reunește la start șapte echipe: RC Bârlad, CS Politehnica Iași, CSM Galați, RC Grivița București, CS Știința Petroșani, Sportul Studențesc și CSM Suceava.

Image