Un număr de 15 structuri sportive din municipiul Vaslui vor beneficia, în 2026, de finanțări nerambursabile acordate de Primăria Vaslui, în cadrul programului destinat finanțării activităților non-profit de interes local – domeniul sport. În total, aproape 300.000 de lei vor fi direcționați către proiectele sportive declarate eligibile.
Față de anii precedenți, bugetul alocat sportului este însă mai mic. În urma evaluării proiectelor depuse, 15 entități sportive au obținut finanțare, în timp ce cererea depusă de Sporting Club Phoenix Team a fost respinsă.
Cea mai mare finanțare îi revine clubului de culturism ACS Samat, al cărui proiect va fi susținut cu aproape 27.000 de lei. Pe locul al doilea se află Real Junior Vaslui, cu aproape 25.000 de lei, în timp ce ACS Liga de Est, club cunoscut pentru performanțele sportivilor săi și pentru numeroșii campioni europeni și mondiali formați de-a lungul timpului, va primi ceva mai mult de 23.000 de lei.
În zona artelor marțiale, Karate Kensei și Budokan vor primi fiecare finanțări de peste 20.000 de lei, iar AJ Handbal Club Vaslui va beneficia de peste 22.000 de lei.
Fotbalul este reprezentat, pe lângă Real Junior Vaslui, de Standard Vaslui, cu peste 23.000 de lei, Ivacec Vaslui, cu aproape 20.000 de lei, Star Junior, cu peste 17.000 de lei, și Tigers Vaslui, cu peste 16.000 de lei.
Celelalte structuri sportive care vor primi finanțare nerambursabilă sunt Sergentul Vaslui, cu peste 12.000 de lei, Tenis Club Vaslui, cu aproape 18.000 de lei, Athletic Vaslui, cu aproape 22.000 de lei, și Kid Joy Vaslui, cu peste 14.000 de lei.
Prin acest program, municipalitatea sprijină proiectele sportive propuse de structurile din Vaslui, într-un an în care fondurile disponibile pentru domeniul sportiv sunt mai reduse comparativ cu anii anteriori.

