Sportivii de la CS Karate Kensei Vaslui, componenți ai lotului României, au fost aproape de podium la Campionatul Mondial de Karate Tradițional Fudokan.
Competiția, care a avut loc în Spania, a adunat 2000 de sportivi din 47 de țări, iar vasluienii au avut o prestație excelentă.
Sensei Constantin Roznov, în echipă cu fii săi, Constantin Cosmin și Andrei Codruț Roznova, au terminat pe locul IV la kata echipe, seniori.
De asemenea, Abiana Hîncianu și Cosmin Roznov au reprezentat România la proba de enbu mixt seniori, ocupând poziția a V-a.
La celelate probe individuale la care au participat, karateka vasluieni s-au clasat în primii 10 sportivi.
„Prestația noastră a fost una foarte bună raportată la calitate. Că rezultatele au fost altele, aceasta este competiția. Pentru noi, competiția reprezintă un test, un test în care suntem evaluați, ne autoevaluăm raportându-ne la nivelul competiției, la competitori și cerințe.
Ca antrenor, sensei sunt foarte mulțumit de evoluția sportivilor mei, dar și de faptul că și în acest an am reușit să punctez participări cu evoluții foarte bune împreună cu fiii mei în evoluția de kata echipe la Campionatele Europene și Mondiale, reprezentând România.
Ca militar de carieră, am fost și sunt mândru oricând să reprezint România arătând lumii drapelul tricolor”, a spus Sensei Constantin Roznov, 5 DAN, președintele CS Karate Kensei Vaslui.