Municipiul Vaslui a fost, timp de două zile, gazda unuia dintre cele mai importante evenimente din circuitul AmaTur de tenis de masă. Turneul Campionilor – Memorialul „Marcel Giosan” a reunit aproximativ 400 de jucători din întreaga țară, într-o ediție cu totul specială, dedicată aniversării a 20 de ani de la înființarea circuitului AmaTur.
Competiția a adus laolaltă pasionați ai tenisului de masă, care au transformat weekendul într-o adevărată sărbătoare a sportului. Dincolo de rezultatele înregistrate la mese, evenimentul a fost și un prilej de întâlnire, socializare și celebrare a spiritului competițional, dar și de omagiere a memoriei lui Marcel Giosan, cel al cărui nume îl poartă turneul.
Participanții au concurat la categoriile Masters, Elite, Open, Avansați și Hobby, oferind meciuri spectaculoase, schimburi intense de mingi și confruntări decise în momentele importante.
Timp de două zile, sala de competiție a fost animată de pasiunea pentru tenisul de masă, concentrare, emoție și fair-play. Evenimentul a oferit atât sportivilor, cât și iubitorilor acestei discipline ocazia de a trăi atmosfera unei competiții de anvergură națională.
Turneul Campionilor – Memorialul „Marcel Giosan” a fost organizat de Asociația „Oamenii de lângă tine”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Vaslui și al Consiliului Județean Vaslui.
Organizatorii au mulțumit partenerilor pentru susținerea acordată și tuturor celor implicați în pregătirea și desfășurarea acestei ediții speciale, care a adus la Vaslui 400 de iubitori ai tenisului de masă.

