CSM Vaslui a obținut al șaptea succes stagional în Liga Zimbrilor. Formația vasluiană a trecut la limită, scor 34-33, de HC Buzău 2012.
Echipa antrenată de Bogdan Pralea și Sebastian Hagiu a făcut o a doua repriză fabuloasă și cu un gol al victoriei marcat la ultima fază a meciului de către Florin Acatrinei.
Este o victorie frumoasă și pe deplin meritată, a șaptea a sezonului și cu aceeași diferență de un singur gol.
Grație acestui rezultat, CSM Vaslui urcă pe locul 11, cu 23 de puncte. Urmează un final de campionat pe muchie de cuțit, cel puțin de la locul 8 până la poziția a 12-a din clasament, unde diferența de puncte este foarte mică. Practic, CSM Bacău (loc 8, 26 de puncte), HC Buzău (loc 9, 25 pcte), CSU Suceava (loc 10, 24 pcte), CSM Vaslui (loc 11, 23 pcte) și Politehnica Timișoara (loc 12, 22 pcte) se vor duela pentru cele trei locuri care asigură prezența în noul sezon al Ligii Zimbrilor. Locurile 11 și 12 duc la barajul de menținere în prima ligă.
CSM VASLUI / Valetin Petrila 1, Eduard Cioată - Darius Dragon 1, Vladyslav Kobzîi, Alexandru Ionescu 1, Gabriel Cumpănici 6, Andrei Popa 5, Bogdan Cîrchea 2, Rareș Păunică, Dragoș Soare 5, Maksym Karamyshev, Silvian Amihăesi 3, Vlad Hușanu, Vladimir Carali, Maxim Oancea 1, Florin Acatrinei 9.
Antrenori: Bogdan Pralea și Sebastian Hagiu.