CSM Vaslui a pierdut meciul din prima fază a turneului Final 8 al Campionatului Național de tineret la handbal masculin.
Echipa vasluiană a fost învinsă de CSU Suceava, scor 22-36, adversara fiind principala favorită la câștigarea titlului național.
Mihai Andronic a fost principalul marcator al formației antrenate de Sebastian Hagiu, cu 10 reușite.
Joi, 24 aprilie, CSM Vaslui va juca pentru locurile 5-8 cu Minaur Baia Mare. Turneul Final 8 are loc în aceste zile la Turda.
Semifinalele se dispută între CSU Pitești-HC Buzău și CSU Suceava-Dinamo.
În celălalt joc pentru locurile 5-8, Potaissa Turda întâlnește Politehnica Timișoara.