CSO Negrești s-a calificat în primele opt echipe de la Turneul Speranță la handbal masculin, juniori 3.
Echipa antrenată de profesorul Gheorghe Mogâldea a câștigat grupa cu 41,5 puncte, cu 1,5 puncte mai multe față de ocupanta locului secund, LPS Brăila.
Negreștenii au terminat faza grupelor cu o victorie confortabilă în fața AS Arrubium Măcin, scor 57--39, câștigând toate reprizele, 20-11, 17-13, respectiv 20-15.
”Este o performanță remarcabilă, pentru o generație promițătoare. Sunt ferm convins că vom face o figură frumoasă la turneul final. Avem sprijinul Primăriei orașului, dar și al domnului primar, care se interesează de noi și dorește să beneficiem de condiții bune pentru a face performanță. Mulțumim tuturor celor care ne susțin”, a spus profesorul Gheorghe Mogâldea.
Turneul final ar urma să se dispute în perioada 11-15 mai.