CSM Vaslui are parte de o a doua deplasare lungă în acest tur. După Oradea, vasluienii sunt la Timișoara, unde speră să repete evoluția din fața orădenilor și să obțină un nou succes.
„Vom pregăti foarte bine meciul cu Timișoara. Neapărat trebuie să luăm cele trei puncte. Dăm înainte, nu avem altă alternativă și nici timp să plângem. Noi suntem cei care vom face totul, pentru ca echipa să-și atingă obiectivul, acela de salvare de la retrogradare”, a precizat Răzvan Chiratcu.
Cele două formații sunt vecine de clasament: Politehnica Timișoara se află pe locul 11, cu 9 puncte, iar CSM Vaslui ocupă locul 12, cu 6 puncte.
„Jocul de duminică va fi unul foarte greu, dar pe care trebuie să îl câștigăm. Trebuie să ne mobilizam cu toții și sa luam cele 3 puncte, mai ales că evoluăm în fata publicului din Timișoara. CSM Vaslui este o echipa bună, are jucatori tineri foarte valoroși și câțiva cu experiență si ne pot pune mari probleme, pe care impreuna cu echipa sper să le depășim”, a spus Răzvan Trif, de la Politehnica Timișoara.