LPS Vaslui s-a calificat în finala turneului final al Campionatului Național de handbal masculin, Juniori 4.
Vasluienii au câștigat semifinala cu CSC Moșnița Nouă, scor 36-23, impunându-se în toate cele trei reprize: 12-8, 13-6, 11-9.
Marcatorii din semifinală au fost Raul Enache 12, Vlad Toșu 10, Paul Ilieș 5, Ioana Iftene 3, Sebastian Iacob 2, Ianoș Sava 2 și Rareș Buzatu 2.
Echipa antrenată de trioul Sebastian Hagiu, Cristi Enache și Gabriel Armanu va întâlni în finala mare pe HC ”Talentul este cheia” București. În grupa principală, bucureștenii s-au impus în fața vasluienilor, scor 37-27.
Astfel, LPS Vaslui se află în fața unei performanțe remarcabile, având șansa ca mâine să vină acasă cu trofeul național. Partida este programată de la ora 13.30, în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara.