Handbalistele junioare II de la LPS Vaslui încă nu au cunoscut victoria în acest sezon al Campionatului Național.
Fetele pregătite de profesorul Gabriel Chirilă au 4 înfrângeri din tot atâtea meciuri.
În ultima etapă, LPS Vaslui a pierdut acasă, la mare luptă, duelul cu lidera seriei, ACS Lucian Bute Galați, scor 27-29.
Până acum, formația vasluiană a întâlnit echipele din fruntea clasamentului, ACS Lucian Bute, CSM Galați, CSȘ Galați și CSȘ Bacău, adversare care ocupă primele patru locuri.
Etapa viitoare, LPS Vaslui va evolua în deplasare, cu LPS Piatra Neamț, meci ce va avea loc duminică, 22 octombrie, în Sala Ceahlăul.