Vaslui, RO

12.86°C
Overcast Clouds
Thursday
9.89°C / 17.96°C
Friday
11.26°C / 19.12°C
Saturday
9.67°C / 18.68°C

Junioarele 3 de la LPS Vaslui au obținut cea mai dulce victorie

Junioarele 3 de la LPS Vaslui au obținut cea mai dulce victorie

Junioarele 3 de la LPS Vaslui au câștigat și returul cu CSO Buhuși, scor 29-28.

Este cea mai dulce victorie din acest sezon, care îi poate asigura formației antrenate de Gabriel Chirilă biletele pentru Turneul Valoare.

Vasluiencele au avut un început de meci bun, însă la scorul de 5-5 s-a rupt din ritm, bifând multe erori în atac, iar apărarea a fost visătoare, astfel că gazdele au dus scorul la 10-5. Prima repriză a fost câștigată de CSO Buhuși, scor 11-7.

A venit o a doua repriză mult mai bună pentru oaspete, care au fost atente în defensivă și au punctat perfect pe faza a doua. Din păcate, nu au gestionat foarte bine finalul de repriză. În loc de cinci goluri avans, fetele noastre au avut doar trei goluri în plus, câștigând cu scorul de 12-9.

Ultima repriză a fost cea mai disputată, cele două echipe mergând cap la cap, cu mici răsturnări de scor de o parte și de alta. Finalul a fost trăit cu sufletul la gură de părinți. LPS Vaslui a înscris pentru 10-8, când mai erau mai bine de un minut și jumătate din meci.

CSO Buhuși au avut un atac prelungit, iar bara a salvat-o pe Vaslui de la o remiză, lacrimile de pe chipurile fetelor pregătite de Gabriel Chirilă fiind de bucurie, după o victorie muncită.

Astfel, LPS Vaslui atacă ultimele patru meciuri cu un moral excelent, de pe poziția a doua în clasament și cu prima șansă la ocuparea locul secund, care duce la Turneul Valoare.

LPS Vaslui/ Iuliana Stoleru, Alexandra Ionel - Ștefania Calmuschi 2, Miruna Pricop, Maria Ailenei 3, Ana Maria Floria, Amalia Tunaru 7, Georgiana Zaharia 1, Karina Atomoaie 4, Denisa Simion, Ioana Vartolomei 5, Alexia Pălici, Ștefania Răchită, Elena Neacșu 6, Teodora Lapa 1, Claudia Bulihar.

 

lpsvs1

Image