Handbalistele junioare 3 de la LPS Vaslui au câștigat un prim derby al seriei, în fieful echipei CSO Buhuși, scor 31-23 (14-9).
A fost un meci controlat de fetele antrenate de profesorul Gabriel Chirilă, care au reușit să gestioneze foarte bine momentele cheie și să obțină o victorie lejeră.
Din păcate, LPS Vaslui a disputat degeaba partida din deplasare cu CSM Dorna Vatra Dornei. Adversara s-a retras, iar rezultatul partidei, 52-10 în favoarea vasluiencelor, a fost anulat.
Este a treia echipă care renunță la competiție, după ce înainte de start LPS Iași și LPS Piatra Neamț au anunțat că nu mai participă.
Cu toate acestea, formația vasluiană conduce grupa cu maxim de puncte în urma celor patru jocuri disputate, la egalitate cu ocupanta locului secund, CSȘ Bacău.
Cele două echipe se vor întâlni în meci direct, la Bacău, pe 13 noiembrie. Până atunci, CSȘ Bacău va juca la Suceava, pe 6 noiembrie, iar LPS Vaslui va sta.