Andrei Popa vorbește despre întâlnirea echipei sale cu Potaissa Turda, meci contând pentru etapa 8 a Ligii Zimbrilor.
CSM Vaslui nu a mai câștigat în fața ardelenilor din 2019, iar extrema stângă promite că spectatorii prezenți la meci vor pleca acasă fericiți.
Andrei susține că pauza de campionat a venit într-un moment de bun augur, CSM Vaslui având timp să-și pună la punct jocul, astfel încât să obțină noi puncte în meciurile de pe final de an.
„Va fi un meci foarte important pentru ambele echipe, având în vedere pozițiile ocupate în clasament. Venim după o întrerupere de campionat în care am avut timp să ne recuperăm și să pregătim destul de bine tactica pentru acest meci. Avem încredere că putem obține puncte importante. Avantajul nostru este că jucăm acasă cu un public numeros care ne transmite energie. Vom da totul pe teren, făcând un joc bun, cu puține greșeli, pentru a aduce bucurie la final de meci”, a spus Andrei Popa.
CSM Vaslui-Potaissa Turda se dispută sâmbătă, 22 octombrie, ora 18, în Sala Sporturilor din Vaslui.
Partida va fi arbitrată de cuplul bucureștean Doru Manea-Radu Iliescu, iar observator din partea FRH va fi Toma Pleșa, din Râmnicu Vâlcea.